Accidentările l-au ruinat pe Carles Puyol:** „Va fi foarte greu să merg la EURO 2012! Vreau să mă retrag pe teren, nu într-o sală de operație”

Accidentările l-au ruinat pe Carles Puyol:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul Carles Puyol, care se va opera la genunchiul drept și va fi indisponibil șase săptămâni, a declarat, miercuri, că nu va renunța la naționala Spaniei, chiar dacă va rata participarea la Campionatul European, informează AFP.

„Va fi foarte greu pentru mine să ajung la Euro-2012. Regula este să meargă cei mai buni pe fiecare post. Eu aș avea nevoie de timp pentru recuperare. Ar fi nedrept să meargă un jucător care nu este apt sută la sută. Eu vreau să mai joc mulți ani. Dar merg ușor, rând pe rând. Nu știu dacă 2008 a fost ultimul meu Campionat European. Dar știu că vreau să mă retrag pe teren, nu într-o sală de operație”, a declarat Puyol.

Puyol, în vârstă de 34 de ani, s-a accidentat la meciul cu Espanol Barcelona de sâmbătă, din campionatul Spaniei, încheiat cu victoria Barcelonei, scor 4-0.

Fundașul Barcelonei va rata și finala Cupei Spaniei, împotriva formației Athletic Bilbao, care se va disputa la 25 mai, pe stadionul Vicente Calderon din Madrid.

Carles Puyol a cucerit cu naționala Spaniei titlul mondial în 2010 și pe cel european în 2008.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o pe impresară
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o…
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Câţi bani i-a putut plăti Dan Şucu fostei soţii: A fost extrem de generos! Suma uriaşă scoasă din conturi de milionarul român
Câţi bani i-a putut plăti Dan Şucu fostei soţii: A fost extrem de generos! Suma uriaşă scoasă din conturi de…
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Adevărul despre moartea soților Ceaușescu. Cine a decis să fie judecat și împușcat pe loc (VIDEO)
Adevărul despre moartea soților Ceaușescu. Cine a decis să fie judecat și împușcat pe loc (VIDEO)
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Imagini rare cu Gabriela Lucuțar înainte să devină Regina Întunericului. Cum arăta celebra afaceristă în urmă cu 9 ani
Imagini rare cu Gabriela Lucuțar înainte să devină Regina Întunericului. Cum arăta celebra afaceristă în urmă cu 9 ani
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×